Buna dimineata

Buna dimineata

luni, 20 decembrie 2021

Umanitara 2021

După luni de pregătiri, de eforturi susținute, de planuri și liste făcute și refăcute, putem să facem un pas înapoi, să răsuflăm un pic și să contemplăm la cea mai reușită ediție de Crăciun. Am pornit la drum cu ceva emoții, pentru că ne doream să fie un eveniment special care să fie demn de cea de-a cincea manifestare cu miros de brad și scorțișoară. Ne-am gândit că putem cu ajutorul dvs să aducem un zâmbet în 30 de familii. Nu s-a putut acest lucru, pentru că aici ați intervenit dvs., cei mulți cu inima caldă care nu ne-ați lăsat să ne îndeplinim planul. Și uite așa am bătut la ușa a 55 de familii cu bunătăți de Crăciun, haine, rechizite și un pic de dragoste trimisă de la fiecare participant în parte. Am fost atât de încărcați că a fost nevoie de 3 mașini, dintre care 2 de teren și o remorcă (deși, între noi fie vorba, și în cea de-a treia, puteai să mai îndeși, poate, cu ceva efort, un ac de siguranță). Am început să o conturăm această ediție din ianuarie al acestui an (ați citit bine, ianuarie). Rezultatele au fost mult peste așteptări: 115 saci cu alimente (nu le putem numi sacoșe la dimensiunile avute), 55 de saci cu haine, jucării, rechizite și ca să înțelegeți de ce ne trebuie antiinflamatoare vă dăm doar un exemplu, am manevrat pentru aceste pachete ... 990 de conserve. Nu știm cum putem să ne revanșăm față de toți cei care ați contribuit în orice fel, în primul rând că ați crezut în noi și în capacitatea noastră de gestionare a bunurilor, a banilor și în al doilea rând, că ați luminat sărbătorile pentru niște oameni dragi. Aceștia din urmă s-au bucurat nu numai de amploarea dragostei care s-a revărsat peste ei, cât de faptul că nu i-ați uitat, indiferent cât de greu a fost drumul până la ei sau câte piedici ați întâmpinat. Nu menționez zecile de persoane care au participat și au fost alături de noi. Ei se știu care sunt și, cel mai important, știe Bunuțul de sus. Spuneam mai devreme că nu știm cum să ne revanșăm. Scriind aceste rânduri, mi-a venit o idee: îi invităm să ni se alăture și la anul! Vă lăsăm cu câteva poze .



luni, 28 decembrie 2020

Umanitara 2020

 A fost un an, ca sa fim eleganti, interesant. Dar acest lucru nu ne-a impiedicat sa desfasuram editia a patra a actiunii noastre de suflet. Si, ca sa spunem adevarul, a fost si cea mai reusita din toate punctele de vedere. Am avut atatea cadouri de a fost nevoie de doua masini de teren si o remorca, de zile intregi de sortare si aranjare a hainelor, jucariilor (multumim Luigi si Ioana), ore bune de (re)facere a listelor de bunuri oferite pe familii (ca sa existe o echitate in functie de numarul de persoane din gospodarie), de minute intregi de transport al bunurilor in diverse stadii, de la baxuri la produsul finit, adica darul nostru. Nu ne plangem, Doamne fereste! Doar povestim ce inseamna sa faci 33 de pachete, pentru 33 de familli, cu nevoi si componente diferite. Nu stim in ce masura am reusit sa indeplinim dorintele doamnelor si domnilor si mai ales ale copiilor, dar speram ca ne-am apropiat relativ mult.

Au fost anul acesta oameni care ne-au ajutat enorm, fara sa ne cunoasca si care au auzit doar de noi de la prieteni. Sunt oameni care ne-au ajutat in fiecare an si anul acesta si-au dublat eforturile.
Tuturor le multumim, pentru ca actiunea noastra nu ar fi fost la fel fara ei. Ne cerem scuze ca nu ii enumeram pe toti, dar lista este foarte lunga si ne temem sa nu omitem pe cineva.
Iar ziua de astazi, de Sf Stefan, a fost speciala pentru ca am reusit sa ne ducem planul la bun sfarsit, desi vremea nu prea dadea semne sa fie de partea noastra. Multumim si finilor care ne-au pus la dispozitie masina si timpul lor si ne-au fost parteneri de impartit bucurie.
Sa ne ajute Bunutul de sus ca 2021 sa fie an cu sanatate, bucurii si oameni dragi alaturi!



joi, 19 noiembrie 2020

Umanitara Craciun 2020

 2017, 2018, 2019 şi iată că am ajuns şi la 2020. Când am început în 2017 nu ne gândeam să purcedem la un drum aşa de frumos şi plin de oameni dornici de a ne susţine şi de a participa alături de noi la o incursiune atât de armonioasă în spiritul Crăciunului. Itinerariul nu a fost lipsit de hopuri, de patinări, de împotmoliri şi aici vine partea interesantă, atât la modul propriu, cât şi la cel figurat. Dar peripeţiile acestea ne-au făcut să avem ce povesti la o ceaşcă de cafea prietenilor, dar şi celor care, dornici de a participa pentru prima dată, ne ascultau poveştile fascinaţi de câte se pot întâmpla când îţi doreşti să duci la bun sfârşit un lucru, indiferent de neajunsurile întâmpinate.

De aceea, pentru că simţim că v-am introdus în atmosfera de Crăciun, chiar dacă mai sunt vreo 5 săptămâni până atunci, vă invităm să ne aducem aminte împreună de fragmente din cei trei ani în care am adus zâmbete în câteva case. Şi acest lucru a fost posibil cu ajutorul dvs., al celor care aţi împărtăşit cu noi bucuria de a dărui.
Celorlalţi care sunt stăpâniţi de dorinţa de a face parte din proiectul nostru nu putem decât să le mulţumim în avans şi îi aşteptăm cu drag alături de noi şi de „veteranii” acţiunii cu parfum de cozonaci şi de mulţumire sufletească.
Sperăm ca ediţia din anul acesta să fie cea mai reuşită şi în încrederea noastră se regăseşte şi contribuţia dvs., a celor care ne faceţi să ne dorim să ne îmbunătăţim de la un an la altul.



duminică, 26 ianuarie 2020

Despre alti oameni din alte timpuri

Despre cati poti spune ca au cunoscut oameni adevarati? Probabil ca este un numar maricel, dar despre cati poti spune ca au fost norocosi sa ii aiba pe astfel de oameni drept bunici? Sa invete de la ei valori care pot parea azi desuete, dar care fac o mare diferenta cand mediul e mai intelectual decat orice adunari cu iz de manual alternativ studiat eventual si virtual, sa ii respecte nu numai pentru ceea ce au reprezentat ei (pieptul bunicului, pentru cunoscatori, e mai tare decat realizarile meschine care ne sunt intubate nazotraheal zilnic), ci, pentru simplul fapt ca erau bunicii si acest lucru atragea dupa sine respect din partea noastra (fara explicatiile complicate cu drepturi si indatoriri cu care sunt inconjurate astazi vlastarele plapande ale societatii) si multa dragoste din partea lor. Bravo lor, ca desi au prins vremuri mai grele decat noi, au trait frumos si au transmis mai departe ceea ce au considerat a fi mai bun pentru urmasi. Asa ca eu, urmasul de peste doua generatii, vi-i prezint pe bunicii mei materni, niste OAMENI frumosi, nu numai dupa port, glas sau chip, ci si dupa suflet.